De ce aspecte să ţii cont atunci când îţi doreşti o rochie la comandă
Se apropie un eveniment important la care vrei să străluceşti din cap până-n picioare? Eşti îngrijorată în privinţa ţinutei? Nu îţi place nimic din ce ai în garderobă şi trebuie să îţi cauţi neapărat ceva nou? Plimbatul prin magazine îţi mănâncă timp, bani şi îţi aduce o mulţime de nervi. Iar chiar dacă găseşti ceva care să îţi placă, fie nu are culoarea dorită de tine, fie nu îţi place materialul, fie nu se aşază pe corp aşa cum ai fi vrut. Că deh, nu toate ne-am născut cu trup de zeiţă.
În articolul acesta îţi vom enumera câteva idei şi sugestii importante, care te vor ajuta nu doar să economiseşti timp şi bani, ci şi sa-ti pastrezi zen-ul indiferent de context.
Să spunem că într-un final te-ai hotărât să apelezi la un atelier de croitorie pentru a-ţi face rochia mult visată. Aşadar, la ce ar trebui să fii atentă?
1. Obţine o recomandare de la o prietenă/cunoscută.
Ai fost la un eveniment şi ţi-a plăcut în mod deosebit rochia unei prietene? Sun-o şi întreab-o unde şi-a creat rochia aceea minunată. Cere-i să fie sinceră, să îţi spună cum a fost experienţa oferită de respectivul atelier, ce anume i-a plăcut şi ce anume nu i-a plăcut. În acest fel poţi afla informaţii importante, care te vor ajuta să iei decizia corectă în ceea ce priveşte alegerea unui atelier de croitorie profesionist.
Profită de grupurile existente pe Facebook, pentru a putea cere recomandari. Dar ai grijă! Nu te aştepta să primeşti recomandări oneste în ceea ce priveşte alegerea unui atelier de croitorie pe un grup de vacanţe sau de amenajări interioare.
2. Caută informaţii despre atelierul pe care vrei să îl vizitezi.
Acum când avem la îndemână acces la atât de mult pagini de pe Internet, ar fi păcat să nu profităm. Caută recenzii pe pagina de Facebook şi Google a acelei croitorii. Nu are recenziile activate? Hmmmm, are rost să îţi mai spun că e ceva putred la mijloc? Cei ce oferă servicii de calitate chiar cer părerea clientelor şi nu se ascund de părerile sincere ale celor care le-au trecut pragul.
Acordă-ţi suficient timp şi uită-te peste toate recenziile, citeşte-le şi ia-le în considerare atât pe cele negative, cât şi pe cele pozitive. Numai în felul acesta îţi vei putea face o părere de ansamblu în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite de atelierele care te interesează.
3. Nu alege preţul cel mai mic.
Ooo da. Trebuie neapărat să atingem şi acest subiect: povara preţului mic şi zgârcenia noastră de toate zilele. Nu e că nu am avea cu ce, dar întotdeauna căutăm ceva mai ieftin pentru a ne rămâne mai mulţi bani pentru pantofiorii ăia galbeni cu toc sau pentru geanta aia plic. La naiba! De fiecare dată o dăm în bară cu produsele care au un preţ redus. Şi de câte ori nu am plătit de două ori sau chiar mai mult să reparăm ce nu a fost facut bine de prima dată, dat fiind preţul ieftin al ţinutelor alese?! Ştii vorba „sunt prea săracă să îmi permit lucruri scumpe”? Ei bine, relevă purul adevăr.
Un atelier care îşi respectă valoarea, care are experienţa şi expertiza necesară şi care ştie ce face nu îţi va cere niciodată un preţ mic. Anii de experienţă, de trudă şi perfecţionare se plătesc. Tu de ce nu lucrezi pe acelaşi salariu pe care l-ai avut la primul job?
Roagă-i să îţi prezinte diverse colecţii din atelier. Analizează cu atenţie cusăturile şi vezi dacă sunt curate, îngrijite şi calitative. Verifică dacă materialul este unul de calitate, plăcut la atingere şi potrivit pentru pielea ta. Dacă da, lasă preţul cel mai mic deoparte. Nici te poţi aştepta ca o rochie de câteva mii de euro, bătută în swarovski, să fie făcută cu doar 800 ron.
4. Fii realistă cu visul tău.
Ştiu: toate ne visăm prinţese, în rochii care mai de care mai sclipicioase şi atrăgătoare, din danteluri fine, bătute în pietre sau cu strasuri, defilând ca nişte modele pe catwalk. Ne salvăm pe telefon imagini cu fel de fel de rochii fără să ţinem cont vreo clipă dacă rochia la care visăm poate fi realizată întocmai. Trebuie să ţinem cont de materialul acesteia, de unde îl putem procura, mai ales dacă vorbim de ceva foarte pretenţios. În cazul în care ţinuta dorită presupune anumite accesorii ce sunt unicate la nivel de designeri, trebuie să ne gândim din timp la alte opţiuni posibile cu care le-am putea înlocui.
5. Comunicarea a fost dintotdeauna cheia succesului.
Ai sunat, ai căutat pe internet, aproape ca te-ai dat peste cap până să găseşti atelierul potrivit şi iată că, intr-un final, a sosit şi ziua programarii. Ajungi acolo şi începi să vorbeşti cu persoana responsabilă să îţi preia comanda. Dacă nu simţi acea „chimie” (un cuvânt vechi folosit de noi, care relevă autenticitate şi ne defineşte întocmai), scuză-te şi găseşte puterea să recunoşti faptul că nu crezi că e ceea ce îţi doreşti şi vrei să mai cauţi până când vei fi convinsă.
Chimia dintre oameni e oferită şi susţinută prin intermediul comunicării. Nu e suficientă o fotografie şi nişte măsuri pentru realizarea rochiei visate. Este nevoie de mult mai mult: sa îţi exprimi încă de la bun început toate dorinţele legate de rochie şi să primeşti în schimb încredere. Încrederea vine atunci când persoana din faţa ta ştie ce vorbeşte, te consiliază, îţi ia măsurile, te ascultă, notează şi schiţeaza tot ceea ce tu îţi doreşti de la ţinuta respectivă. Numai în acest fel rezultatele vor putea fi pe măsura aşteptărilor şi te vei putea bucura de alegerea făcută.
Daca îţi place atmosfera, te simţi liniştită şi primeşti încredere, oferă şi tu încredere, iar lucrurile se vor aşeza exact aşa cum îţi doreşti. Asigură-te că s-au notat undeva termenul de livrare, avansul plătit şi data când vei veni la probă.
Îţi recomandăm să mergi şi pe intuiţie. După scurta ta muncă de detectiv, ţine cont de cele enumerate mai sus, dar şi de inimioara ta, pentru că şi ea îţi oferă multe răspunsuri.
Suntem siguri că vei lua cele mai bune decizii!
Cu drag şi bucurie,
Atelier Maniere

